Bodea: Suntem sătui până peste cap de această ceartă continuă între cei doi „mari” pesediști, Chirica Mihai și Popa Maricel.

„Când am crezut că le-am văzut pe toate în privința incompetenței administrative a PSD în Iași, au apărut domnul Chirica si domnul Popa. Ambii produse politice ale fostul șef al PSD Iași, Gheorge Nichita.
Iașul a primit o zestre sufocantă de la fostul primar, doi analfabeți politici și administrativi care ne fac de râs peste tot pe unde merg.

In timp ce Iașul se sufocă la propriu cu praf, cei doi certăreți, domnul Chirica și domnul Popa, nu au avut minimul curaj și bun simț să treacă, spre exemplu, pe la CNAIR să pună presiune pe decidenți să facă șoseaua de centură a Iașului.

Nu au avut bunul simț să se pună de acord asupra celei mai mari investiții regionale, Autostrada Ungheni – Iași – Tg Mureș. Nu au nicio idee despre atragerea investitorilor în Iași, așa cum nu știu cum să rezolve problema migrației forței de muncă locale. În schimb, se ceartă toată ziua.

Orașele din vest se dezvoltă într-un ritm alert, în aceeași țară încercată greu de incompetența guvernării PSD, iar noi la Iași o ținem în scenete politice neproductive.

Acești doi indivizi sunt la putere, locală și națională, au toate pârghiile la îndemână, dar în schimb aceste atuuri nu le folosesc deloc pentru ieșeni. Se ceartă de la artificii, își blochează unul altuia autorizațiile, consumă zilnic subiecte mărunte.

De aceea, miza pentru 2020 este să scăpăm Iașul de amândoi la pachet, cu orice preț. Trebuie construit un front comun anti- incompetență!

Nu poți fi la putere și să nu răspunzi pentru toate lipsurile orașului acesta și ale județului deopotrivă. Nu poți ocupa funcții de conducere în Primăria Iași timp de 20 de ani, director tehnic, viceprimar, primar așa cum a ocupat domnul Chirica și să nu îți asumi dezastrul zilnic din oraș.

Nu poți fi șeful local al partidului de guvernământ cu acces direct la butoanele puterii, ca domnul Popa, și totuși să te comporți ca un biet poștaș politic care doar aduce corespondența primarilor ieșeni cu ministerele și își face fotografii cu contractele lor.

Este mult prea puțin!
Iașul chiar merită mai mult!”