Bicicletele vor împânzi orașul

Sistemul alternativ de mobilitate urbana va aduce la Iasi  stații automate de închiriere a bicicletelor – Iași VeloCity. Prin intermediul acestui proiect vor fi amenajate 50 de amplasamente care totalizează 62 de stații de îmbarcare și închiriere pentru biciclete. Vor fi cumpărate peste 800 de biciclete mecanice, 37 de biciclete electrice, 60 de triciclete pentru persoanele de vârsta a treia și 20 de triciclete pentru persoanele cu dizabilități.

Totodată, vor fi amenajate 10 stații de depanare și 35 de parcări private. Proiectul presupune și implementarea un sistem inteligent de mobilitate urbană alternativă, independent energetic utilizând biciclete inteligente, la care se adaugă sisteme de andocare și terminale inteligente.