Bărbaţi din Bangladesh prinsi la Botosani

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani – I.T.P.F. Iaşi, acţionând în baza unor informaţii, ca urmare a bunei cooperări cu structurile de frontieră ale Ucrainei în zona de responsabilitate comună, au identificat şi reţinut pe comunicaţia Dorohoi – Botoşani, un grup de persoane. Acesta era format din cetăţeni afroasiatici care nu își justificau prezența în zonă şi nu deţineau documente de identitate asupra lor, fapt pentru care au fost conduşi la sediul STPF Botoşani, pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate în comun cu grănicerii ucraineni, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt şase bărbaţi, cetăţeni din Bangladesh şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele şase persoane fiind preluate în cursul acestei zile de către autorităţile ucrainene, în vederea continuării cercetărilor, în baza legislaţiei celor două state pe linie de combatere a migraţiei ilegale.

Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.