Vrancea | Ancheta dupa ce un barbat a murit la pescuit

Sharing is caring!

Ieri dupa amiaza, in jurul orei 16, polițiștii Secției de Poliție Rurală Nănești au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un tânăr, din comuna Măicănești, cu privire la faptul că tatăl lui a decedat pe malul unui râu de la marginea satului Măicănești.

În urma cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit identitatea bărbatului, în vârstă de 43 de ani, iar din verificările efectuate s-a constatat că în timp ce acesta se afla împreună cu trei dintre copiii lui la pescuit, pe marginea unui canal de pe raza satului Măicănești, a acuzat dureri în zona pieptului și i s-a făcut rău.

Imediat, copiii au plecat să anunțe o persoană care se afla pe câmp, la mică distanță de ei. Când aceștia s-au întors, au constatat că tatăl era căzut la
pământ și nu mai respira.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, care a constatat decesul bărbatului. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vrancea, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

shares