Bani europeni pentru apă

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, şi directorul pentru România şi Bulgaria al Băncii Europene pentru Reconstrucţie si Dezvoltare, Matteo Patrone, au semnat „Acordul de servicii pentru consolidarea sectorului de apă şi apă uzată din România”.

Acordul, cu o valoare totală de 2,22 milioane de euro, va fi propus pentru finanţare în cadrul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică, urmând să se deruleze în perioada ianuarie 2018 – ianuarie 2020, cu implicarea tuturor instituţiilor responsabile: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice si Fondurilor Europene, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice şi Asociaţia Română a Apei”.

Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT 2014-2020) are drept scop asigurarea unui proces de implementare eficientă şi eficace a Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii în România.

Obiectivul global al programului este de a asigura capacitatea şi instrumentele necesare pentru coordonarea, gestionarea şi controlul intervenţiilor finanţate din fondurile structurale, precum şi o implementare eficientă.