Bacau / Protest inedit #şîŞcoalaMea

Sharing is caring!

Parintii elevilor care invata la cea mai mare unitate de invatamant gimnazial din Bacau iau atitudine fata de conditiile in care isi defasoara activitatea copiii.

“După autostrăzi, Moldova vrea și ŞCOLI NORMALE! Consiliul Reprezentativ al Părinţilor din Școala Gimnazială Mihai Drăgan Bacău ia ATITUDINE!  După nenumărate demersuri făcute împreună cu conducerea şcolii către Primăria Bacău, prin care a fost solicitată asigurarea unei infrastructuri educaţionale adecvate, demersuri rămase fără rezultat, s-a hotărât organizarea unui protest ALTFEL sub forma unui manifest artistic! Astfel, în data de 12 Aprilie, orele 12:00, în curtea Şcolii Gimnaziale Mihai Drăgan – corp Cancicov va fi organizată o expoziție fotografică sub forma unui lanț uman realizat din părinți.  Fotografiile vor expune starea precară şi depăşită a bazei materiale, aspectul de instituţie dezertată per întreg-ansamblul ei, de la grupuri sanitare, săli de clasă, săli de sport, laboratoare şi până la curţile şi gardurile acesteia. Scopul acestui manifest artistic este sensibilizarea și responsabilizarea autorităților locale și alocarea in regim de URGENŢĂ a fondurilor necesare renovării întregii structuri a Şcolii Gimnaziale “Mihai Drăgan”,  este mesajul postat de părinți intr-un eveniment creat pe Facebook, intitulat Manifest Artistic #șîȘCOALAmea.

shares