Bacau / Posesori de mandate de executare despitati de politisti

Sharing is caring!

Ieri, polițiști din cadrul Secţiei1 Poliţie Bacău au identificat și reținut un tânăr de 29 de ani, din localitate, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Bacău. Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă de 3 ani şi 6 luni pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier. Tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

La aceeaşi dată, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Parincea au depistat o localnică de 47 de ani, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Bacău. Cea în cauză a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă de 8 ani pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă de omor. Femeia a fost încarcerată în Penitenciarul Bacău.

De asemenea, o patrulă mixtă formată din poliţist şi jandarm, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat pe raza comunei Valea Seacă, un tânăr de 29 de ani pe numele căruia Judecătoria Suceava a emis mandat de arestare preventive. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J.Bacău.

shares