Bacau / Politist arestat pentru fapte de coruptie

Sharing is caring!

Ieri, în baza cercetărilor efectuate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, împreună cu lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bacău, un agent de poliție al Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău a fost arestat preventiv de către Tribunalul Bacău pentru cercetări privind săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție, respectiv luare de mită, trafic de influență, abuz în serviciu, inducerea în eroare a organelor judiciare, divulgarea de informații secrete de serviciu sau nepublice și purtare abuzivă.

În fapt, în data de 21.11.2018, agentul de poliție a formulat un denunț la D.G.A. – S.J.A. Bacău, precizând că o persoană pe care o cerceta într-un dosar penal ar intenționa să-l mituiască, pentru a obține soluție de neurmărire într-un dosar de cercetare penală. În acest sens, la data de 05.12.2018, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz s-a organizat o acțiune pentru prinderea prezumtivului mituitor, aceasta neavând rezultatul scontat, ci dimpotrivă, au rezultat indicii cu privire la existența unei infracțiuni de luare de mită, săvârșită chiar de denunțător, în forma pretinderii.

În consecință, au fost întreprinse activități de urmărire penală dispuse prin ordonanțe de delegare de procurorul de caz, rezultând probe și indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către agentul de poliție, în perioada mai – decembrie 2018, a mai multor infracțiuni în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în timpul și cu ocazia activităților de cercetare pe care le-a efectuat personal.

Astfel, acesta este cercetat pentru două infracțiuni de luare de mită, fapte constând în aceea că, în activitatea de instrumentare a două dosare penale, a pretins de la două persoane suma de 5000 de euro, respectiv o altă sumă de bani cuprinsă între 1800 lei și 2300 lei de la o altă persoană, în vederea soluționării favorabile a  dosarului penal în care acestea erau cercetate.

În același timp, agentul de poliție este cercetat și pentru infracțiunea de trafic de influențăfapta constând în aceea că, în calitate de organ de poliție judiciară a pretins de la cele două persoane, suma de 5000 euro, în vederea soluționării în mod favorabil a unui dosar penal al acestora, lăsând să se creadă că are influență asupra procurorului de caz pentru a-l determina să dispună o soluție de netrimitere în judecată. În momentul în care a luat cunoștință despre faptul că cele două persoane ar fi în posesia unei înregistrări audio din care rezulta pretinderea sumei de 5000 euro, cu rea-credință, a sesizat organele de cercetare penală din cadrul DGA – SJA Bacău cu un denunț, faptă pentru care este cercetat pentru infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.

Totodată, acesta este cercetat și pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice,fapta constând în aceea că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind în posesia unor informații nedestinate publicității (informații referitoare la o activitatea de prindere în flagrant), a divulgat fără drept aceste informații celor două persoane fiind astfel afectate interesele și activitatea în dosarul penal menționat.   

În fapt, în luna octombrie 2018, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a surprins două persoane săvârșind o contravenție sau infracțiune la regimul silvic și nu și-a îndeplinit datoria de constatare a acestui fapt, deși avea această obligație conform prevederilor legale în vigoare.

Ulterior, în incinta sediului postului de poliție, a aplicat altor două persoane lovituri peste membrele superioare, inferioare și torace, provocându-le leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale de specialitate, sens în care este cercetat pentrudouă infracțiuni concurente de purtare abuzivă și abuz în serviciu.

Polițistul a fost reținut miercuri, 27 februarie, iar ieri a fost prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere aprobată de către instanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

shares