Bacau / Barbat surprins cu 7.000 pachete de tigari netimbrate

Sharing is caring!

Poliţiştii din Bacău au indisponibilizat 139.320 de ţigarete de contrabandă, de la un bărbat din judeţul Teleorman, depistat în trafic. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore.

Ieri, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, în localitatea Nicolae Bălcescu, un autoturism, condus de un bărbat, de 41 de ani, din judeţul Teleorman.

În urma controlului autoturismului, polițiștii au descoperit în interior ţigaretele, netimbrate şi fără documente de provenienţă.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Cele 139.320 de ţigarete au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului, cu propuneri legale.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

 

shares