Bacau | 4 unități școlare vor avea cabinete stomatologice moderne

Sharing is caring!

Primele două scaune au fost deja montate la Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri” și la Școala Gimnazială ,,Al. I. Cuza”.

Vechile scaune stomatologice din aceste cabinete erau din anii 60 și se aflau într-o stare precară ce nu mai permitea utilizarea lor si funcționarea cabinetelor.

La Școala Gimnazială ,,G. M. Cancicov” se realizează cabinetul stomatologic de la zero, cu amenajarea și dotarea spațiului. Lucrările sunt în curs de desfășurare iar în cursul săptămânii viitoare vor sosi scaunul stomatologic dar și un autoclav (aparat necesar pentru sterilizarea instrumentarului).

La Universitatea ,,Vasile Alecsandri”, la fel, se va reamenaja și dota cu scaun nou cabinetul stomatologic ce va deservi studenții dar și două școli gimnaziale din zonă.

Cabinetele școlare stomatologice sunt deservite de medic specialist și asistent iar serviciile medicale de care beneficiază elevii sunt gratuite. Costurile intervențiilor sunt suportate de Primărie și Ministerul Sănătății.

„Am luat decizia de a investi pentru dotarea și amenajarea acestor cabinete dentare în școli întrucât situația era inacceptabilă. Este de neimaginat să oferi servicii medicale stomatologice pentru copii utilizând aparatură de peste 50 de ani. Asistența medicală eficientă și de calitate trebuie să devină o normalitate în fiecare școală și voi continua investițiile de acest tip”, a spus primarul Bacaului, Cosmin Necula.

shares