Autostrada, o dorinţă fără putinţă

Noul ministru al Transporturilor, Lucian Şova, lasa loc de incertitudine in privinta autostrazii A8. Dupa nenumarate oprelisti, dar si actiuni ale societatii civile, toate sperantele s-au indreptat catre noul ministru al Transorturilor. Numai ca acesta nu ne da mari sperante, dar nici nu infirma necesitatea construirii autostrazii Ungheni-Iasi-Targu Mures.

Concret, Lucian Sova afirma ca isi doreste construirea acestei sosele care sa lege estul de vestul tarii, la fel cum isi doreste si realizarea altor drumuri de aceeasi anvergura, numai ca dorinta este una, iar capacitatea de a se trece efectiv la treaba este alta.

„Această autostradă este la fel de importantă pentru mine ca şi pentru ei, dar vedem că este la fel de importantă şi din perspectiva anchetelor pe care DNA le face în legătură cu ea şi acest lucru constituie o condiţionalitate în derularea proiectului şi desigur, la fel de importantă este şi pentru cei care nu dau avize de mediu pentru unele segmente, motivat de unele condiţionalităţi despre care sigur mă voi informa mai aprofundat, le voi dezbate, voi verifica temeinicia lor şi din perspectivă legală şi din perspectivă morală şi sigur că având toţi acelaşi deziderat, mă voi strădui să duc proiectul sau măcar să contribui la derularea acestui proiect. Nu sunt un defetist, nu mă ascund după argumente, dar ce-i alb e alb, ce-i negru e negru, dacă o anume condiţionalitate există, nu putem să facem abstracţie de ea, trebuie să găsim soluţii alternative, lucru pe care îl voi face. Nu putem însă nici să spunem că dorinţa ţine loc de putinţă”, a spus noul ministru al Transporturilor, Lucian Sova.