Autostrada A8, activiștii pleacă la București

Dupa cateva zile in care banii pentru Autostrada A8, ba au fost, ba n-au fost cuprinsi in bugetul pe 2019, astazi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că a transmis către Ministerul Transporturilor textul propus pentru a fi inclus în legea bugetului pentru 2019, în vederea asigurării bugetului necesar realizării documentaţiilor pentru un tronson din Autostrada A8 -Ungheni-Târgu Mureş.

Completarea Studiului de Fezabilitate a autostrăzii A8 de la Târgu Mureș la Târgu Neamț a fost scoasă la licitație de către Compania de Drumuri. Contractul va avea un termen de implementare de 14 luni, iar licitația are o valoare estimată între 29 și 35 de milioane de lei. Vestea nu i-a impresionat pe activistii care lupta pentru autostrada. Oamenii se pregatesc sa plece la Bucuresti. Vinerea acestea vor depune un memoriu la Parlament si Guvern prin care cer prioritizarea proiectului autostrazii.

Asociatiile care incearca sa miste proiectul pentru autostrada, asteapta cu sufletul la gura ziua de vineri, cand se va vedea clar ce bani sunt cuprinsi pentru A8 in bugetul pe 2019.

CNAIR a transmis către Ministerul Transporturilor textul propus pentru a fi inclus ca articol distinct în legea bugetului pentru anul 2019, în vederea asigurării bugetului ”aferent elaborării documentaţiilor tehnico – economice pentru obiectul de investiţie Autostrada Unirii – tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ”.