Autoritatile sunt in alerta. Peste 7.000 de pompieri, jandarmi si politisti pregatiti sa intervina dupa avertizarile meteorologice

Sharing is caring!

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost dispuse primele măsuri pentru intervențiile în cazul apariției unor situații de urgență cauzate de vremea nefavorabilă. Astfel, peste 7.000 de pompieri, polițiști și jandarmi sunt pregătiți să acționeze în sprijinul comunităților în cazul în care situația va impune. Totodată, sunt menținute în stare de operativitate toate categoriile de mijloace și echipamente pentru asigurarea în cel mai scurt timp a acțiunilor de răspuns.

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan a solicitat prefecților, ca în județele vizate de avertizarea de cod portocaliu să se activeze grupele operative și să crească nivelul de alertă în funcție de situația din teren. Totodată, a cerut să existe permanență la nivelul autorităților locale, în special în zonele cunoscute cu risc crescut de inundații.

Centrul Național de Conducere Integrată care funcționează la nivelul MAI monitorizează în permanență orice situație de risc raportată din teren și dispune alocarea de resurse suplimentare în zonele în care fenomenele meteo se manifestă cu cea mai mare intensitate.

Centrul Național de Conducere Integrată al MAI cooperează și cu celelalte instituții reprezentate în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.

MAI recomandă tuturor cetățenilor aflați în zonele pentru care sunt anunțate fenomene meteorologice periculoase să urmeze cu strictețe indicațiile autorităților și în situația manifestării vântului puternic să se evite deplasarea în zonele cu copaci, stâlpi de electricitate sau panouri publicitare care ar putea fi doborâți.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Ministerul recomanda cetățenilor din zonele vizate de codurile galben și portocaliu să evite deplasările în perioada de intensitate maximă a fenomenelor meteorologice.

shares