„Asta-i ultima dată!”

Sharing is caring!

Primul Teatru de Sufragerie din Iași – Teatrul 18 este un spațiu alternativ de artă în spatele institutului de Anatomie de la UMF, unde iubitorii de frumos se întâlnesc la un ceai să discute, să mângâie pisica, și să se încălzească la sobă, în timp ce în jurul lor se deapănă povești, cu umor, dramă și bun gust.

Fondat în 2017 de doi prieteni ce s-au cunoscut în facultate, Tudor Alexandru (actorie) și Adrian Bradu (regie), Teatrul 18 a apărut din dorința de-a aduce un suflu nou mișcării teatrale Ieșene, și a oferi iubitorilor de teatrul ocazia să se bucure de un spectacol spumos de sufragerie.

Prima producție a Teatrului 18, intitulata „Asta-i ultima dată!” o comedie neagră despre iubire, fidelitate și căutarea fericirii în „această nouă societate fără păcat”, adaptare după „Last of the red hot lovers” de Neil Simon a avut premiera în sufragerie pe 8 Decembrie 2017, și două luni mai târziu, la Ateneul din Iași, pe 22 Februarie.

„Ție chiar îți place viața ta?” este întrebarea la care Barney, un patron de restaurant pescăresc, caută răspunsul în cele mai nepotrivite locuri. El invită pe rând trei femei diferite acasă la mama sa, din dorința de a-și găsi „fericirea extraconjugală”. În scenă apar pe rând Elaine Navazio, „o femeie atrăgătoare, cu poftă de pește”, Bobbi Michelle, o cântăreață debutantă ce așteaptă să fie descoperită, și Jeanette, o prietenă a familiei Cashman.

Oricine se poate regăsi în Elaine, Bobbi, Jeanette sau Barney și în poveștile lor pe care le puteți afla dând curs invitației noastre la o seară de teatru viu și vesel, Duminică 27 Mai 2018, la ora 18:00 în Sala Mare de spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.

 

shares