Antibiotice Iasi, lider mondial in productia de nistatina cauta noi piete de export

Sharing is caring!

Compania Antibiotice a fost prezentă la târgul CPhI Worldwide 2019 (Convention on Pharmaceutical Ingredients), cel mai important eveniment global al industriei farmaceutice ce a reunit peste 2500 de expozanți din toată lumea.

“În anii 2020 nu mai există granițe, iar companiile sunt prezente peste tot în lume cu produsele lor. Pentru a ne susține planul nostru de dezvoltare în perspectiva următorilor 10 ani, trebuie să fim mereu în contact cu partenerii de afaceri, fapt pentru care este necesar să fim prezenți în asemenea medii unde consolidăm afaceri pe termen lung cu colaboratorii noștri tradiționali și ne facem cunoscuți unor potențiali parteneri. Suntem preocupați să ne dezvoltăm reciproc business-urile, să venim în întâmpinarea nevoilor partenerilor dar și să validam susținerea lor în dezvoltarea planurilor noastre de viitor”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.

Participarea din acest an, a 17-a consecutivă la acest târg internațional, alături de elita pieței farmaceutice mondiale, a vizat consolidarea poziţiei Antibiotice în teritoriile strategice, identificarea de noi pieţe de desfacere atât pentru substanţa activă Nistatină, pentru care compania este lider mondial cât şi pentru cele 70 de produsele finite înregistrate pe piețele externe, reconfirmarea relaţiilor comerciale cu furnizorii de materii prime precum şi identificarea de noi surse de aprovizionare.

Antibiotice pe pieţele externe:

  • Lider Mondial în producția de Nistatina, Standard internațional de referință USP. Principala piață de export este SUA;
  • 35 milioane USD vânzări estimate a fi realizate la export la finele anului 2019;
  • 34% din valoarea cifrei de afaceri a fost realizată în 2018 pe piețele internaționale;
  • Parteneri de afaceri în peste 70 de ţări de pe toate continentele;
  • Reprezentanțe comerciale operaționale în Vietnam, Ucraina, Republica Moldova și Serbia (Office)
  • Certificări şi autorizări recunoscute la nivel internaţional:

–  autorizare din partea organismului de reglementare a medicamentului din SUA (FDA) pentru substanţa activă Nistatină şi produse injectabile;

–  certificat de Conformitate cu Farmacopeea Europeana (CoS) pentru Nistatină;

–  certificat de Bună Practică de Fabricaţie (GMP) pentru toate fluxurile de fabricaţie.


shares