Ana Birchall, prezenta la o cina festiva cu inalti demnitari ai Statelor Unite

Vicepremierul Romaniei a fost invitat la o cina restransa alături de membri marcanţi ai administrației americane, la investirea noului ambasador al Uniunii Europene in Statele Unite, grecul Stavros Lambrinidis.

La eveniment au mai fost prezenti secretarul comertului din Statele Unite, Wilbur Ross, secretarul energiei din SUA, Rick Perry, reprezentantul comercial SUA, Robert Lighthizer, reprezentanta Departamentului Apararii, Ellen Lord, directorul consiliului economic national al SUA, Larry Kudlow si purtatorul de cuvant al lui Donald Trup, Sarah Sanders.

Gazda cinei a fost Gordon Sondland, ambasadorul Statelor Unite in Uniunea Europeana.  „In onoarea prietenului meu foarte bun, ambasadorul Stavros Lambrinidis, am fost încântat să găzduiesc o cină pentru a-i prezenta pe unii dintre cei mai de seamă politicieni de la Washington”, a scris acesta pe pagina sa de twitter.

Stavros Lambrinidis este un cunoscut avocat grec ce a indeplinit timp de 7 ani rolul de reprezetant special al Uniunii Europene pentru drepturile omului. In trecut, acesta a fost ministru de externe al Greciei si vicepresedinte al Parlamentului European. Din acest an, Stavros Lambrinidis va fi Ambasador al Uniunii Europene in Statele Unite.

A fost o onoare și o deosebită plăcere să fiu împreună cu noul ambasador al Uniunii Europene în SUA, domnul Stavros Lambrinidis, alături de membri marcanţi ai administrației americane”, a comentat Ana Birchall.

Foto: twitter.com/ambasadorsondland