Ambulanţele vor fi dotate cu camere video

Sharing is caring!

Toate ambulanţele vor fi dotate cu camere video în interior, spune şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul de Interne, Raed Arafat. Acesta sustine că se urmăreşte înregistrarea intervenţiilor pentru a se va vedea clar cum au acţionat cadrele medicale şi pacienţii. Camerele vor fi orientate astfel încât să fie protejată identitatea pacienţilor. Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, doctor Raed Arafat, înregistrările video din interioul ambulanţelor vor contribui la creşterea calităţii intervenţiilor, a încrederii pacientului şi a corectitudinii cu care se aplică procedura. Accesul la imaginile din ambulanţe va fi restricţionat. Înregistrările nu vor fi destinate publicităţii, însă pot fi folosite ca probă în anumite situaţii.

„Camera nu e îndreptată spre faţa pacientului, camera este în spatele pacientului. Poate că în majoritatea cazurilor nici nu o să poţi să identifici faţa pacientului, o să ştii de caz la ce oră a fost tot şi ce s-a întâmplat în maşină. Am avut, de exemplu, agresiuni în interiorul ambulanţei. Acum ai un sistem prin care poţi proba ce s-a întâmplat acolo. Avem reclamaţii care ne vin, că ambulanţa nu a făcut nimic în timpul transportului pacientului la spital, ceea ce de multe ori nu este adevărat.” a declarat Raed Arafat.

shares