Aeroportul Iași. La director nou, cifre noi

Aeroportul Iași a încheiat luna mai cu cel mai mare număr de pasageri înregistrat de la începutul acestui an. Datele oficiale arată că 95.304 persoane au tranzitat aeroportul ieșean luna trecută, avansul fiind de peste 6 procente față de perioada similară a anului precedent, când au fost 89.796 de pasageri, și de aproximativ 45 % comparativ cu luna mai 2016, când 65.855 de persoane au optat pentru serviciile Aeroportului Iași.

Și în ceea ce privește numărul de aterizări și decolări se observă o evoluție ascendentă. Astfel, la sfârșitul lunii mai 2018, au fost raportate 959 de mișcări pe Aeroportul Iași, cu aproape 8 % mai multe față de aceeași perioadă a anului 2017.

„Creșterea traficului este vizibilă, iar cifra cu care am încheiat luna mai din acest an demonstrează că suntem pe drumul cel bun. În sezonul estival ne așteptăm la o evoluție spectaculoasă a numărului de pasageri.” a declarat Cătălin Bulgariu, Director General Aeroportul International Iasi.