Admitere de toamnă la UMF Iași

Universitatea de Medicina si Farmacie Gr T Popa din Iași organizează a doua sesiune de admitere, în luna septembrie. Au rămas 21 de locuri libere la Farmacie, la buget, şi încă 7 bugetate la aceeaşi facultate destinate studenţilor din mediul rural, care au absolvit un liceu din mediul rural.  Admiterea din toamnă de la UMF va fi organizată exclusiv pentru această facultate, decizia fiind luată în urma şedinţei Consiliului de Administraţie de la începutul acestei săptămâni.

Consiliul de Administrație al UMF Iași a acceptat propunerea rectorului UMF Iași, prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, de a organiza o a doua sesiune de admitere, în luna septembrie a acestui an. Senatul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, în ședința din 30 iulie 2018, a validat această hotărâre.

„Având în vedere faptul că la Facultatea de Farmacie au rămas 20 de locuri libere bugetate și pentru a încuraja tinerii absolvenți de liceu să aleagă o carieră în farmacie, am propus Consiliului de Administrație al UMF Iași organizarea unei a doua sesiuni de admitere, în luna septembrie” a declarat prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

A doua sesiune de admitere va fi organizată după următorul calendar: 3 – 5 septembrie 2018 – perioadă de înscrieri; – 7 septembrie 2018 – examenul de admitere (testul grilă).

„Dacă anali­zăm situaţia existentă, se remarcă un tren ascendent la medicină şi la medicină dentară, staţionar la bioinginerie şi o situaţie delicată la farmacie. Situaţia este la fel la nivel naţional, nici celelalte UMF-uri nu stau bine la acest capitol, se remarcă un interes mai scăzut pentru Facultăţile de Farmacie, explicat prin faptul că piaţa s-a cam umplut de farmacişti, posibilităţile lor de promovare au cam scăzut. Lanţurile mari de farmacii înglobează farmaciile de cartier, iar acestea au propria lor politică de cadre, cu angajaţi mai puţini pentru profit cât mai mare. Şi la nivel european se remarcă un astfel de trend, noi vom încerca să compensăm anul viitor prin dezvoltarea de noi programe de stu­diu anexate Facultăţii de Far­macie“, a explicat prof.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iaşi.

În ceea ce priveşte admiterea de vară de la UMF, rectorul a punctat o concurenţă care a crescut foarte mult la Facultatea de Medicină Dentară faţă de anul trecut. In anul 2017 facultatea a avut 313 candidaţi, 194 la Medicină Dentară şi 119 la Tehnică Dentară, iar anul acesta au fost 461 de candidaţi, cu 50% mai mult, 336 la Medicină Dentară şi 125 la Tehnică Dentară. In acest context, UMF „Gr.T. Popa“ din Iaşi se află pe primele poziţii la nivel naţional în ceea ce priveşte concurenţa la Medicină Dentară, cu 3,78 candidaţi pe un loc.