261 accidente grave la Iasi in primele 9 luni ale anului

Sharing is caring!

De la începutul anului, în primele 9 luni, s-au produs în județul Iași 261 de accidente grav. Față de aceeași perioadă a anului 2018, cifra indică o scădere cu 31 de accidente.

Legislația penală incriminează „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” în articolul 336, alineatele 1 și 2 din Codul Penal.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere și depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive, de la începutul lunii, polițiștii rutieri, alături de colegi de la ordine publică, au intensificat acțiunile în trafic, cu mijloace tehnice certificate din dotarea Poliției Române care stabilesc prezența, în aerul expirat, a alcoolului ori a consumului de substanțe psihoactive.

În primele trei zile de acțiune, la nivelul județului Iași au fost aplicate 185 de sancțiuni contravenționale, dintre care 11 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului, 174 reprezentând alte sancțiuni potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, au fost reținute 24 de permise de conducere, dintre care 17 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului și 7 pentru nerespectarea altor norme rutiere.

De asemenea, au fost constatate 9 infracțiuni, dintre care 6 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului și 3 pentru alte fapte.

shares