A scăzut numărul pensionarilor

Numărul mediu de pensionari a scăzut cu 18.000 de persoane în trimestrul II al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a crescut cu 7.000 ,potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică facute publice astazi. Pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu 9,8% şi respectiv 9,3%.

Pensia medie lunară a fost în T2 2018 de 1.122 lei, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.073 lei. Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 505 de lei.