A început “goana” după artificii

Sharing is caring!

Ieri,  polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au desfășurat activități, în cadrul planului de acţiune naţional „Foc de artificii” și au depistat, pe o stradă, din orașul Hârlău, un bărbat, de 65 de ani, din județul Botoșani, care deținea și transporta, fără drept, cu un autoturism materiale pirotehnice. În urma verificărilor efectuate de polițiști, în autoturism au fost identificate 44.800 de petarde. Articolele pirotehnice au fost ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal  privind regimul materiilor explozive.

Va reamintim ca pana pe 5 ianuarie 2019, polițiștii  vor efectua verificări și controale în complexe comerciale, piețe, târguri sau alte locuri de comercializare autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, sub aspectul respectării regimului legal.

„Sunt interzise deținerea, utilizarea și vânzarea către publicului larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3, și 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranță publică, securitate și pentru protecția mediului.”

se arata in comunicatul IPJ Iasi

shares