A demisionat ministrul educatiei

Valentin Popa a demisionat astazi din Guvern. El a fost numit in acest portofoliu in luna ianuarie. Numele sau a aparut pe lista remaniabililor la Comitetul Excutiv al Partidului Social Democrat. Valentin Popa a fost invitat in aceasta dimineata la o discutie in biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputatilor. Ministrul a spus ca nu s-au facut presiuni asupra lui de a demisiona dar a luat această decizie pentru că nu este de acord cu solicitarea UDMR de modificare a ordonanţei privind desfasurarea orelor de limba romana la clasele cu predare în limbile minorităţilor.

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor sustine ca demisia lui Valentin Popa este una corecta. Ministrul isi explica gestul prin faptul ca toti copiii din Romania trebuie sa cunoasca limba acestei tari si da un exemplu din judetul Harghita.

„Consider că limba română şi România nu sunt de negociat. Nu putem institui un monopol al predării limbii române la aceste clase de către învăţătorii care susţin orele în limbrile minorităţilor naţionale. Solicitarea UDMR are un scop politic şi este mai degrabă centrată pe profesor decât pe elev. Toţi copiii din România trebuie să cunoască limba română pentru a avea o şansă să trăiască şi să muncească în România. Până acum, în 28 de ani, nimeni nu a luat vreo măsură pentru ca aceşti copii să înveţe mai bine limba română. Iată că prima încercare de acest gen este imediat solicitată a fi abrogată. Am fost la deschiderea anului şcolar în judeţul Harghita şi am intrat în trei clase a V-a şi a VI-a şi am încercat să dialoghez cu elevii în limba română, însă fără nici un fel de succes. Nici când am plecat şi am spus la revedere, elevii nu au răspuns decât după ce li s-a tradus şi au repetat salutul după profesoara de la clasă. Aceşti elevi făcuseră în conformitate cu programa timp de cinci – şase ani câte patru ore de limba română pe săptămână plătite de statul român suplimentar, peste salariul de bază al învăţătorilor. Cu toate acestea, nivelul de cunoaşte al limbii române era aproape de zero”, a precizat intr-un comunicat de presa, Valentin Popa.

Din surse politice, Liviu Dragnea i-a propus postul de ministru al educatiei, Ecaterinei Andronescu.