4 familii de tineri isi vor construi case dupa ce au primit teren gratuit de la Primaria Pascani

Sharing is caring!

Patru familii din Pașcani, au semnat astăzi actele și au intrat posesia pământului, oferit gratuit de administrația locală, pe care își pot construi o locuință. Beneficiarii Legii 15/2003 ce și-au depus dosarele cu actele solicitate la sediul Primăriei și-au ales loturile de teren pe strada Morilor. Membrii comisiei de atribuire au mers pe teren pentru a se întâlni cu beneficiarii și a fi semnate o parte din acte urmând ca aceștia să vină la sediul administrației locale pentru finalizarea documentației.

Beneficiarii au termen ca într-un an să obțină toate avizele și autorizațiile și chiar să demareze lucrările de construcție a locuinței.  În acest moment mai sunt disponibile 11 loturi de teren pe strada Morilor și 13 pe strada Pietriș din suburbia Gâștești.

Doritorii se pot adresa administrației locale prin depunerea dosarului cu actele necesare și cerere. Aceștia trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. O altă condiție este cea că nu trebuie să nu aibă sau să nu fi avut în proprietate un alt teren sau o locuinţă.

Din comisie fac parte viceprimarul Gabriela Nedelcu – președinte, consilierii locali Ioan Danu și Ciprian Pintilie, dar și Bogdan Lungu și Gheorghe Chiperi Coteț de la Compartimentul Patrimoniu și Contracte din cadrul Primăriei Pașcani.

shares