16 milioane pentru Secția de Arși din Iași

16 milioane de lei vor fi alocați la finalul acestei luni pentru reabilitarea unui corp de clădire al Spitalului ”Sfântul Spiridon” din Iași, care va găzdui Secția de Arși din cadrul Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă.
Anunțul privind alocarea celor 16 milioane de lei a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, care a fost susținută la Iași de deputatul Varujan Vosganian, alături de liderii locali ai ALDE.

Fondurile ar urma să fie alocate la finalul acestei luni, precizează Răzvan Constantinescu, medic primar in gastroenterologie și medicină internă la Spitalul Sf. Spiridon din Iași.

În prezent, la nivel național, există doar șase paturi pentru marii arși, la București.