130.000 de euro pentru transmisiunile video

Edilii Iașului sunt dispuși să dea 130.000 de lei pentru producția și transmisia video a evenimentelor organizate de primărie. Serviciile cerute se referă inclusive la transmiterea ”live” a conferințelor de presă susținute de primarul Mihai Chirica, precum și a ședințelor de consiliu local.

Primăria Iași vrea să achiziționeze, prin cumpărare direct, servicii de transmisiuni în direct, producție video și realizarea de filme de informare pentru municipiul Iași. Caietul de sarcini, care poate fi consultat pe site-ul primăriei, atribuie câştigătorului licitaţiei şi informările periodice despre lucrările de infrastructură din municipiu.

Potrivit anunţului afişat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, valoarea estimată fără TVA a serviciilor este de 130.000 de lei.

Pe lângă condiţiile impuse de Legea achiziţiilor publice, ofertanţii au de îndeplinit câteva condiţii, unele chiar exclusiviste. Astfel, pe lângă activitatea relevantă în
domeniu, operatorul economic trebuie să demonstreze că poate să filmeze şi să transmită pe internet imagini la rezoluţie înaltă (Full HD/4K) şi, de asemenea, imagini panoramice de tip 360 de grade.

Candidaţii mai trebuie să facă dovada că au sau au avut cel puţin un contract cu valoarea de minimum 65.000 de lei/ client. Ofertele se primesc până mâine, 27 februarie, la sediul Primăriei, bd. Şte­fan cel Mare şi Sfânt nr. 11, Serviciul Dezvoltarea Capacităţii Administrative, însă astăzi este ultima zi în care se mai poate solicita Caietul de sarcini. Dintre ofertele care respectă cerinţele, va fi aleasă câştigătoare cea cu preţul cel mai scăzut.

Durata contractului este de la semnare până la sfârşitul anului în curs.